CONGRESUL NAȚIONAL DE NEUROȘTIINȚE MODERNE CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ

CONGRESUL NAȚIONAL DE NEUROȘTIINȚE MODERNE CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ
“Provocări și controverse în neuroștiințe”, Iași, 30 Octombrie – 03
Noiembrie 2019

flyer congres

Dragi Colegi, Parteneri și Colaboratori,

Anul 2019 va aduce, între 30 octombrie si 03 noiembrie, la Iaşi, Congresul
Național de Neuroștiințe Moderne cu Participare Internațională – “Provocări
și controverse în neuroștiințe”

Este necesar să cunoaștem creierul și să-i înțelegem patologia, pentru că
aceasta aduce după sine, afectări greu de imaginat și acceptat, atât de
individ cât și de societate. Evoluția prin cunoaștere, este o paradigmă
promovată din ce în ce mai des în mediul academic, iar neuroștiințele
împreună cu

ingineria de orice fel, pot asigura progresul.

Peste 1 miliard de oameni de pe întreg globul, suferă de boli neurologice
precum Alzheimer, accidente vasculare cerebrale, traumatisme cerebrale,
neuroinfecții, scleroză multiplă, boala Parkinson, tumori benigne si
maligne, etc., fără a ține seama de nivelul de educație, de venit, de vârstă
sau sex.

Înțelegând necesitatea informării pacientului și importanța comunicării
între specialiștii în neuroștiințe, Spitalul Clinic de Urgenţă “Prof. Dr.
Nicolae Oblu” Iaşi, Societatea Română de Neurochirurgie, Societatea Română
de Oftalmologie, Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași,
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe
Asachi” din Iași,  cu ajutorul companiei DIMAS, au dezvoltat  un program de
educare și comunicare în Neuroștiințe.

Societatea Română de Neurochirurgie, Societatea Română de Oftalmologie,
Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași, Spitalul Clinic de
Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași, Academia de Științe Medicale,
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iași, Universitatea Tehnică „Gheorghe
Asachi” din Iași, Asociația Bridging Eastern and Western Psychiatry Romania,
Colegiul Medicilor din România, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști,
Moașelor și Asistenților Medicali din România, au deosebita plăcere de a vă
invita să participați la lucrările Primului Congres Național de Neuroștiințe
Moderne.

Congresul Național de Neuroștiințe Moderne, va îngloba modalități variate
de prezentare: comunicări, simpozioane, workshop-uri, mese rotunde,
video-proiecții, e-postere, cursuri, etc.

Participanții vor avea ocazia să discute despre cele mai noi probleme din
domeniul Neuroștiințelor. Congresul se adresează atât specialiștilor de
Neurochirurgie, Neurologie, Neuro Oftalmologie, Neuroimagistică,
Neuroanatomie Patologică, Neuro Oncologie, Urgențe Neurochirurgicale,
Anestezie, Psihologie, etc.

La eveniment vor participa peste 200 de specialiști, reprezentanţi ai
Ministerului Sănătății, manageri ai instituțiilor publice și private din
domeniul medical, reprezentanți ai Caselor Județene de Asigurări de
Sănătate, Direcții de Sănătate Publică, companii farmaceutice și medici cu
specializări diverse, cu focalizare pe segmentul medicilor specializați în
neurochirurgie, neurologie, psihologie, oftalmologie, radiologie,
infecționiști, specialiști UPU, ATI, anatomie patologică, asistenți
medicali.

Evenimentul va fi creditat cu 30 credite EMC de către Colegiul Medicilor
din Romania și 15 credite EMC de către Ordinul Asistenților Medicali
Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

Temele abordate în cadrul lucrărilor Congresului Național de Neuroștiințe
Moderne, vor fi structurate pe diverse secțiuni, astfel:

*       SECȚIUNE DE NEUROCHIRURGIE
*       SECȚIUNE DE NEURO ROBOTICĂ
*       SECȚIUNE DE PSIHOLOGIE
*       SECȚIUNE DE NEURO OFTALMOLOGIE
*       SECȚIUNE DE NEURO RECUPERARE MEDICALĂ
*       SECȚIUNE DE NEUROLOGIE
*       MODELE FIZICO-MATEMATICE ȘI EXPERIMENTALE ÎN NEUROȘTIINȚE
*       SECȚIUNE DE NEURO IMAGISTICĂ
*       SECȚIUNE DE NEURO ANATOMIE PATOLOGICĂ
*       SECȚIUNE DE URGENȚE NEUROCHIRURGICALE – TRAUMATOLOGIE
*       SECTIUNE DE NEURO ANESTEZIE
*       SECȚIUNE DE NEURO ONCOLOGIE
*       SECȚIUNE DE MEDICINĂ LEGALĂ
*       SECȚIUNE DEDICATĂ ASISTENȚILOR MEDICALI
*       SECȚIUNE DEDICATĂ LEGISLAȚIEI SPECIFICE DOMENIULUI MEDICAL
(Malpraxis în actul medical, Calitatea și siguranța în domeniul medical –
respect față de pacient și față de sine, ca MEDIC/ASISTENT MEDICAL).

Sperăm că acest eveniment, să fie o nouă ocazie bună pentru amintiri
frumoase, prietenii noi, un moment bun și un prilej optim pentru schimbul de
cunoștințe, pentru a genera noi idei, concepte, strategii și abilități
practice în neuroștiințe, în beneficiul pacienților și prestigiul
neuroștiințelor.

Evenimentul reprezintă o confirmare că orașul Iași a devenit un adevărat
Centru de Excelență în domeniul medical și încă o dovadă că NEUROȘTIINȚA &
NEUROEXCELENȚA sunt preocupări constante la Iași.

Nu uitați să marcați în calendarul activităților dumneavoastră zilele de 30
octombrie – 03 noiembrie 2019, ca fiind ocupate cu lucrările Congresului
Național de Neuroștiințe Moderne cu Participare Internațională.

Șef lucrări Dr. Lucian EVA
Președinte Congres
Prof. Univ. Dr. Dănuț COSTIN

Vicepreședinte Congres

PENTRU ÎNSCRIERI ȘI INFORMAȚII SUPLIMENTARE, VĂ INVITĂM SĂ ACCESATI SITE-UL
EVENIMENTULUI:  <http://www.neuroexcelenta.ro> www.neuroexcelenta.ro